Pe bancă, lângă Bancă...

Se-ntâmpla cam prin luna mai a anului trecut:
Stăteam într-o zonă centrală a orasului în care locuiesc, în faţa unui sediu de Bancă şi îmi aşteptam şefa pentru a-mi da niste acte ce aveau sa-mi serveasca pentru servici. Un sediu printre alte sedii ale unei banci printre altele...
Dupa vre-o 10 minute de stat (cand si rabdarea mea incepuse s-o ia razna) se indreapta spre mine un om in varsta si in uniforma, care tocmai ce iesise din sediul bancii:
-Buna-ziua! Stiti ca nu aveti voie sa stati aici?
-De ce? Nu este domeniu public?
-Ba da, dar stiti... este in fata sediului bancii...
-Si?! Nu este totusi domeniu public? De ce sa nu am voie?
-Nu va suparati acuma...
-Nu e vorba de suparare, dar vreau si eu sa stiu de ce nu este voie. Argumentul pe care mi l-ati dat nu ma multumeste.
-Ma gandesc ca poate urmariti ceva si cam stati de ceva timp...
-Fiti sigur ca daca as urmari ceva as lua o pozitie mult mai strategica, nicidecum una asa evidenta.
-Da, dar totusi... va rog sa intelegeti...
-Tocmai asta e... ca nu inteleg... Dar in fine.Tot nu m-ati lamurit.
-Va multumesc!
-Nu aveti nici o logica!
Si m-am dat un pic in lateral, nici prea mult pentru a-i oferi satisfactia unei victorii, nici prea putin cat sa dovedesc lipsa de bun simt. Mai mult de frica sa nu apara langa el unul lafel de istet, insa mult mai solid si pus pe rele, ca atunci chiar nu era bine.
Nici in ziua de azi nu m-am lamurit. Daca stiti voi de ce nu e voie sa stai 10 minute in fata unui sediu de banca in Romania la inceput de ani 2000 chiar va rog sa-mi axplicati si mie. Astept cu nerabdare!

The Doors

La sfârşitul anului 2005 s-a deschis în Constanţa încă un club de muzica bună. În locul unui magazin de cadouri cu acelaşi nume, clubul The Doors s-a bucurat de la început de clienţi ce aveau să-i fie fideli.
Chiar şi mie mi-a plăcut încât m-am decis în martie 2006 să-mi fac ziua acolo.
M-am dus într-o zi de marţi să-mi rezerv masă pentru sâmbătă seara. Chelneriţa mi-a spus:
- Trebuie să vorbiţi cu managerul.
- Trimiteţi-l la mine, i-am zis.
- Are puţină treabă... să-l lăsăm să termine. Nu-l întrerupem.
OK am zis, doar că m-a lăsat cam mult să-l aştept. În cele din urmă se prezintă la mine la masă un pachet de muşchi, cu creierul cât o nucă şi privirea seacă. Acela era managerul? În fine... i-am spus că vreau o masă mai mare pentru sâmbătă...
- Un milion jumate consumaţie obligatorie!
Am înţeles. I-am mai zis că vreau să pun pe masă şi ciocolată sau nişte alune...
- Nu pui nimic! Alune iei de la noi!
Nu mai ştiu ce am vrut să-i mai zic pentru că el mi-a arătat cu degetul o masă din partea cealaltă a clubului şi a plecat.
În cele din urmă a venit şi sâmbătă seara: Am ajunj în club. O chelneriţă m-a aşezat la una din cele două mese mari (şi identice). Când ne-am aşejat eu cu invitaţii mei mai comod, acelaşi barbar cu ceafă groasă se etalează în faţa mea şi-mi spune lafel de scurt:
- Nu la masa asta! La cealaltă!
Care era diferenţa? Am refuzat să mă enervez şi i-am ordonat ironic să-mi aducă nişte alune.
- Eu?!! Eu vrei să-ţi aduc alune?!
Credeam că în momentul acela va sări peste masă şi ma va face praf. Nu a fost aşa.
Totuşi a fost o aniversare reuşită şi seara plăcută.
Aveam să aflu la scurt timp că managerul cel imbecil nu era decât bodyguardul patronului şi că a ştiut unde şi cum să pupe pentru o asemenea funcţie.
Aşa că să nu vă miraţi pentru că în ziua de azi şi pachetele de muschi fără creier pupă funduri şi perie oameni importanţi în scopuri personale.

În port

Doi rockeri fac inspecţie navală în port: Distracţia începe chiar de la intrare când un poliţist (funcţia spune totul) ne întreabă:
- Dar doamnele unde merg?
Mă întorc la el, îi trag o înjurătură şi plecăm mai departe. Urcăm pe navă. Ne aşteptă la fiecare tură 12 ore care trebuiau umplute.
Turci, rusnaci, indieni, filipinezi, arabiţoi, chichinezi... toate naţiile.
- Hai să-i facem de ţigări, zice Ciumă.
- Poate dau şi ceva de băut.
Pe o navă era unul pe care îl salutam doar cu "'Ţi-ai pula-n mă-ta!", până când după vreo trei zile se răsteşte la Ciumă: "Vezi în pizda mă-tii pe cine mai înjuri!" Era român. :
Odată mă ia la întrebări un comandant:
- Hy! Who are you?
- I'm the surveyer.
- Oh... First time I taugh that you are Jesus Christ! :
Într-o dimineaţă, rupţi de beţi după ce băusem cot la cot cu ruşii, stăteam în maşina şefului cu mâinile la gură şi cu eforturi mari pentru a ţine ochii deschişi.
- Nu vă mai feriţi că duhniţi de la o poştă! Raport aţi făcut?
"Glumeşte? Eu nu ştiu nici num mă cheamă şi el vrea raport" mi-am zis.
Altădată:
- Hai bă să luăm probe!
- Stai bă' Beep aici, luăm noi de la suprafaţă.
- OK. Hai să mai jucăm o tablă...
Într-o noapte, când somnul era cel mai adânc se repede în cabina noastră un marinar şi ne trezeşte:
- There are some begs! There are some begs!
Ciumă se trezeşte:
- Ce vrei mă'? Ia de aici doi saci.
- No, no! There are some begs in the cargo!
Ciumă se întoarce pe partea cealaltă iar eu nici nu mă sinchisesc.
- You stupid romanian!! Wake up!!
- Futu-ţi morţii mă-tii!!
Am avut multe de învăţat acolo... şi bune dar mai ales rele. Spre exemplu (nu pe pielea noastră) am învăţat că nu tre' să te pui cu docherii: Oameni cu suflet dar fără ruşine de a da în oricine. Foarte amuzant a fost unul pe care când l-am întrebat cât este ceasul a scos lanterna pentru a-şi lumina telefonul mobil. Tot docherii au fost idolii noştri la capitolul înjurături. Să ştiţi că ei chiar au imaginaţie:
- Scoală băăi, pulî di gumî!