Costel

S-a sunat. În ora asta parcă n-am fi liceeni ci şcolari. Intrăm cu toţii în bănci deşi ştim că profesorul o să întârzie. Deodată se deschide uşa şi un om scund, solid, cu creastă ca de punk-er şi mustaţă mai deasă ca părul intră sictirit cu catalogul în mână. "Ia loc" e tot ce ne zice, apoi: - Absenţii! Elevul de servici se ridică şi spune: - Petrescu. - Petrescu ai spus? - Simion. - Simion ai spus? Nu era deloc surd, însă avea un stil a cărui sobrietate ne amuza teribil. După prezenţă ora decurgea în două moduri: ori ne spunea: "hai, una-două, una-două..." adică rândurile pentru lucrare; ori începea să ne dicteze şi să umple table numai de el înţelese. Aşa decurgeau orele de fizică din liceu... şi acesta era celebrul Ariton Costel, supranumit şi Zorro. De ce? Pentru că desele note de 2 semănau cu nişte Z-uri. La el toţi elevii erau Gigel: "Băăi Gigele, mai are mă-ta proşti ca tine p-acasă?" sau "Băi Gigele ai rămas ultima găină." sau "Uite ce se distrează Gigeiii ăia doi acolo în spate, lasă că v-ascult acum." Odată, după ce mă îmbolnăvisem şi lipsisem o săptămână (inclusiv de la orele lui) mă scoate la tablă să mă asculte: îmi pune două întrebări iar eu încep să-i explic c-am fost bolnav, că am scutire... - Treci bă' la loc. Nu vezi că eşti prost? Întrebările sunt din lecţiile de acum două săptămâni. "Jegosul! Mi-a făcut-o." Am trecut la loc prăpădindu-mă de râs şi conştient de 2-ul ce l-am luat. Şpăgar de primă mână, ar face orice să ne lase corigenţi pentru a primi 100 de euro/dolari; iar noi de asemenea am fi făcut orice să nu ajungem într-o astfel de situaţie. Ba chiar unii dintre noi ajungeam să şi învăţăm. Atât de mult ne înjoseam pentru a promova şi îndrepta Z-urile de care nu scăpa niciunul. Absolut niciunul.